Cei Doisprezece Olimpieni

În mitologia greacă, Cei doisprezece Olimpieni sau cunoscuți și ca Dodekatheon (Greacă: Δωδεκάθεον < δώδεκα, dōdeka[1], "ecgags"+ θεοί, theoi, "zei"), erau cele doisprezece zeități majore ale Pantheonului Grecesc care își aveau reședința pe vârful Muntelui Olimp. Aceștia și-au câștigat supremația ca zei ca urmare a unui război mitologic împotriva Titanilor, conduși fiind de către Zeus. Cultul grec pentru Cei Doisprezece Olimpieni poate fi identificat ca având originea în Atena secolului VI î.Hr. și cel mai probabil era un cult original fără origine în perioada miceniană. Altarul Olimpienilor din Atena este datat perioadei lui Pesistratos, în 522/521 î.Hr.

O foarte mare variație a existat conform diferitelor surse, însă canonul a stabilit reședința lui Zeus, Hera, Poseidon, Demetra, Athena, Hestia sau Dionis, Apollo, Artemis, Ares, Afrodita, Hefaistos și Hermes pe Muntele Olimp. Hades, zeul Lumii de Apoi, nu rezida pe Muntele Olimp, el având reședința în împărăția sa subpământeană.

Fragment de pe un altorelief elenistic (Sec. I î.Hr – Sec. I d.Hr) care îi înfățișează pe Cei doisprezece Olimpieni purtând în procesiune atributele lor; astfel, de la stânga la dreapta: Hestia (sceptru), Hermes (casca înaripată și caduceul), Afrodita (vălul), Ares (casca și lancea), Demeter (sceptrul și grămada de spice), Hefaistos (bastonul), Hera (sceptru), Poseidon (tridentul), Athena (bufnița și casca), Zeus (fulgerul și bastonul), Artemis (arcul și tolba cu săgeți) și Apollo (cithara)
Numele grecescNumele romanImagineFuncție și atribuțiiGenerațiePărințiSoț/soție
ZeusJupiterJupiter Smyrna Louvre Ma13.jpgRegele zeilor și stăpânul Muntelui Olimp; zeul cerului și al tunetului. Simbolurile sale sunt fulgerele, vulturul, stejarul, sceptrul și balanța. A avut nenumărate aventuri soldate cu copii.ICronos și RheeaHera
HeraJunonaHera Campana Louvre Ma2283.jpgRegina zeilor și zeița protectoare a familiei, căsniciei, a căminului și a femeilor măritate, precum și regina zeilor și a oamenilor. Simbolurile sale sunt păunul, rodia, coroana, cucul, leul și vaca. Răzbunătoare, a încercat întotdeauna să complice viața ori să îi omoare pe copiii lui Zeus din alte relații.ICronos și RheeaZeus
PoseidonNeptunPoseidon sculpture Copenhagen 2005.jpgStăpânul mărilor, cutremurelor și cailor. Simbolurile includ calul, boul, delfinul, și tridentul. Ca și fratele său mai mic Zeus, Poseidon a avut mai multe aventuri.ICronos și RheeaAmfitrite
DionisBacchusDionysos Louvre Ma87 n2.jpgZeul vinului, petrecerilor, și extazului. Zeul protector al teatrului. Simbolurile sale sunt vița de vie, iedera, cupa, tigrul, pantera, leopardul, delfinul și capra. Fiu al lui Zeus și al prințesei Tebane Semele. Cel mai tânăr zeu din Olimp și singurul născut dintr-o mamă muritoare.IIZeus și SemeleAriadna
ApolloApolloRoman Statue of Apollo.jpgZeul zilei, al luminii și al artelor, protector al poeziei și al muzicii, profețiilor și arcașilor, conducătorul corului muzelor, personificare a Soarelui.Simbolurile sale includ soarele, lira, arcul și săgeata, corbul, delfinul, lupul, lebăda, și șoarecele. Fratele geamăn al lui Artemis.IIZeus și Leto-
ArtemisDianaDiane de Versailles Leochares 2.jpgZeița virgină a vânătorii, virginității, nașterii, lunii și tuturor animalelor. Simbolurile sale sunt luna, căpriorii, ogarii, ursoaicele, șerpii, chiparosul.IIZeus și Leto-
HermesMercurRude-mercury.jpgMesagerul zeilor, zeul comerțului și negustoriei, hoților și tâlharilor. Simbolul său este caduceul, sandalele și casca înaripate, barza și broasca țestoasă. Inventatorul lirei. Mai în varstă decât Dionis, s-a căsătorit cu Dryope și au avut un fiu - Pan.IIZeus și MaiaDryope
AthenaMinervaAthena Giustiniani Musei Capitolini MC278.jpgZeiță virgină a înțelepciunii, meșteșugurilor, apărării și strategiei militare. Simbolurile sale erau bufnița și ramura de măslin. S-a născut supranatural ieșind din țeasta tatăului său după ce acesta o înghițise pe Metis, complet dezvoltată și îmbrăcată în armură, pregătită de luptă.IIZeus și Metis-
AresMarteAres villa Hadriana.jpgZeul războiului, violenței și vărsării de sânge. Simbolurile sale sunt mistrețul, șarpele, câinele, vulturul, sulița și scutul.IIZeus și Hera-
AfroditaVenusNAMA Aphrodite Syracuse.jpgZeiță a iubirii, frumuseții și dorinței. Simbolurile sale includ porumbița, păsările, mărul, albina, lebăda, mirul și trandafirul.T/IIUranus sau Zeus și DioneHefaistos
HefaistosVulcanVulcan Coustou Louvre MR1814.jpgMaestru fierar și meșteșugar al zeilor. Zeul focului și metalelor. Simbolurile sale includ focul, nicovala, securea, măgarul, ciocanul, cleștii de fierărie și prepelița.IIHera/Zeus și HeraAfrodita
DemetraCeresDemeter Altemps Inv8546.jpgZeiță a fertilității, agriculturii, ocrotitoare a naturii și stăpâna anotimpurilor. Simbolurile sale erau macul, grâul, torța și porcul.ICronos și Rheea-
  • referințe

Referințe

  1. ^ Rar utilizat, în greaca bizantină, de exemplu: Niceforus Callistus Xanthopoulos, Atanasie din Alexandria sau istoricul Doukas.
Alte limbi
Afrikaans: Olimpiese gode
aragonés: Olimpians
azərbaycanca: Olimp tanrıları
беларуская: Алімпійскія багі
беларуская (тарашкевіца)‎: Алімпійскія багі
català: Olímpics
čeština: Olympané
Esperanto: Olimpanoj
hrvatski: Olimpski bogovi
Bahasa Indonesia: 12 Dewa Olimpus
íslenska: Ólympsguðir
italiano: Olimpi
Basa Jawa: 12 Déwa Olimpus
Lëtzebuergesch: Olympesch Gëtter
lietuvių: Olimpo dievai
latviešu: Olimpa dievi
македонски: Олимписки богови
Bahasa Melayu: 12 Dewa Olympus
Plattdüütsch: Olympsche Gödder
Nederlands: Olympische goden
norsk nynorsk: Dei olympiske gudane
پنجابی: 12 اولمپی
português: Deuses olímpicos
sicilianu: Olimpi
srpskohrvatski / српскохрватски: Olimpska božanstva
Simple English: Twelve Olympians
slovenčina: Olympskí bohovia
slovenščina: Dvanajst bogov Olimpa
српски / srpski: Олимпски богови
Türkmençe: Grek Taňrylary
українська: Олімпійські боги
vepsän kel’: Olimpalaižed jumalad