Școala hanbalită

Școala hanbalită este una dintre cele patru școli de drept sunnite, alături de școala malekită, cea hanefită și cea șafeită.

Hanbalismul sau școala hanbalită îl are drept fondator pe cetățeanul irakian, Ahmad bin Muhammad bin Hanbal Abu Abd Allah al-Shaybani (în arabă : احمد بن محمد بن حنبل ابو عبد الله الشيباني), cunoscut ca imamul Ahmad ibn Hanbal (n. 780 - m. 855).

Această școală de drept se bazează pe interpretarea strict literală a Coranului și a hadith-urilor (spusele și faptele profetului Muhammad), „înlăturând atât ideea de <<consens>> (ijmaa), cât și pe cea de interpretare personală bazată pe analogie (qiyas)”[1], pentru a elimina posibilitatea apariției inovației ( în arabă: بدعة bid‘a).

În cazul în care apar situații în care nu există un răspuns clar în textele sacre, școala hanbalită nu acceptă cutuma, așa cum o fac juriștii care aparțin școlilor malekită sau hanefită, bazându-se, în schimb, pe hadith-uri mai vulnerabile, pe opiniile individuale ale însoțitorilor profetului Muhammad.

Autorii hanbaliți nu văd mântuirea decât în ascultarea servilă față de „tradiția strămoșilor”; „Sunna este veșmântul de deasupra și cel de dedesubt; la ei toate lucrurile trebuie să fie îndreptate spre qibla, din respect pentru ea”.[2]

Predominantă, în prezent, în Arabia Saudită și Qatar, școala hanbalită este cea mai tradiționalistă școală juridică sunnită, reușind să se se facă acceptată și să se impună abia începând cu secolul al VI-lea.

Această școală a avut numeroși adepți în Siria și Mesopotamia, unde selgiukizii au provocat declinul ei, prin susținerea școlii hanefite. Taqî ad-Dîn Aḥmad ibn Taymiyyah (în arabă: تقي الدين أحمد ابن تيمية), cunoscut ca Ibn Taymiyyah (22 ianuarie 1263 - 26 septembrie 1328) și discipolii săi au inițiat în secolul al XIV-lea o renaștere a acestei școli în Siria. Influența otomanilor, care a continuat mișcarea reacționară inițiată de selgiukizi, a adus prejudicii grave acestei școli, avantajând școala lui Abū Ḥanīfa, care a fost numit uneori „imamul suprem”.

Hanbalismul va renaște sub o nouă formă în secolul al XVIII-lea, prin mișcarea wahhabită, inițiată de Muhammad Ibn Abd al-Wahhab, pe numele său complet Muhammad ibn Abd Al-Wahhab ibn Sulaiman ibn Ali At-Tamimi(Arabă: محمد بن عبد الوهاب بن سليمان آل التميمي ; n. 1703 – d. 22 June 1792), cunoscut teolog islamic salafit, care a pornit de la gândirea marelui teolog hanbalit, Ibn Taymiyya.

Islamul wahhabit este recunoscut ca religie oficială a Arabiei Saudite și are o influență importantă in lumea islamică din cauza controlului saudit al orașelor sfinte, Mecca și Medina, precum și din cauza finanțării saudite a unor școli și moschei din alte țări.

Alte limbi
العربية: حنابلة
azərbaycanca: Hənbəlilər
تۆرکجه: حنبلی
বাংলা: হানবালি
català: Hanbalisme
کوردی: حەنبەلی
Deutsch: Hanbaliten
English: Hanbali
Esperanto: Hanbalismo
español: Hanbalismo
euskara: Hanbali
فارسی: حنبلی
français: Hanbalisme
Hausa: Hanbaliya
Bahasa Indonesia: Mazhab Hambali
italiano: Hanbalismo
Basa Jawa: Madahab Kambali
ქართული: ჰანბალი
한국어: 한발파
kurdî: Hembelî
मराठी: हंबली
Bahasa Melayu: Mazhab Hanbali
Nederlands: Hanbalieten
norsk: Hanbali
polski: Hanbalici
português: Hambalismo
Scots: Hanbali
srpskohrvatski / српскохрватски: Hanbelijski mezheb
Simple English: Hanbali
shqip: Hanbeli
svenska: Hanbali
Türkmençe: Hanbali mezhebi
Türkçe: Hanbelilik
татарча/tatarça: Хәнбәли
اردو: حنبلی
oʻzbekcha/ўзбекча: Hanbaliylik
中文: 罕百里